Trattoria Da Enzo al 29

Am ajuns o jumătate de oră înainte de deschidere și deja era coadă. Păi, mă așteptam. La Enzo e o treabă must în Trastevere, doar că e în partea mai liniștit, acolo unde nu găsești cincizeci de restaurante lipit una de alta. Zero rezervări, deci ori coadă ori nimic.

Să vorbim despre gricia că trebuie să-ți zic: doamne ce pastă. Guancialul era bun, doar că dacă ar fi fost puțin mai crocant am fi fost la capodopera totală. Dar vorbesc de detalii minuscule, pentru că farfuria e fantastică oricum. Cremoasă la punctul ala exact, pecorino care se simte dar nu omoară totul. Și amatriciana a fost și ea excelentă, nimic de zis.

Ah, florile de dovleac. Crocante afară, moi înăuntru, umplute cum trebuie. Nu acei floriței mizerabili pe care-i găsești pe-aiurea unde manânci doar aluat.

Tiramisu la final a încheiat bine seara. Clasic, făcut bine, cremsverige.

Uite, e plin de turiști străini și se vede, dar nivelul e ala adevărat. Nu-i ieftin – suntem pe 25 de euro pe cap – dar considerând unde ești și ce manânci, se justifică. Alte locuri cu reputația asta îți pun prețuri absurde pentru mizerie.

Singurul deranj e coada. Dar să spunem că merita. Mergeți înainte de deschidere, aduceți-vă răbdarea, și mâncați cum se cuvine. Poate și mie mi-a ieșit bine că am așteptat puțin, dar am văzut oameni care se-ntoarceau cu coada între picioare.

Mă mai întorc? Da, dar vin mai devreme.