Santo Palato

Am fost la Santo Palato practic pentru că carbonara apare în toate clasamentele despre Roma. Puțin scump, da, dar trebuia încercat. Doar că apoi ne-a surprins tot restul.

Să începem cu chifteluța de coadă alla vaccinara cu cacao. E grozavă. Toți vorbesc despre ea în recenzii și au dreptate, pentru că e într-adevăr spectaculoasă. Arome pe care nu te aștepți dar funcționează minunat. Am mai luat și o bruschetă cu roșii și brânză de pe meniu zilei, nume banal dar surpriză totală: roșioare la cuptor aromati și brânză de vaci tinere, mult mai interesant decât pare.

Carbonara după asta. Jumătate de tub, cum ar trebui să fie mereu, super cremoasă și guanciale abundent. Dar iată, ar fi trebuit să simțim guanciale-ul mai crocant. E excelentă, dar dacă e cea mai bună din Roma, ei bine, se poate discuta. Amatriciana în schimb meh, bună dar obișnuită. Singurul fel care l-aș putea găsi la fel în alte 100 locuri.

Maritozul servit cald cu multă frișcă a făcut pe soția mea foarte fericită, care e obsedată de maritozzi. Doar că avea o culoare gri cam tristă, deși gustul era perfect.

La final 29 de euro pe persoană. Pentru o tratorie nu e puțin, dar pentru cum am mâncat, se justifică. Se vede că în spatele fiecărui fel stă studiu și dorința să faci ceva diferit, fără să complici. Roma-n stare pură.

Cu siguranță ne întoarcem, poate încercând alte feluri de pe tablă.