Rosina Cucina di Casa

Zona Farnese, spre către Trastevere. Am ajuns acolo aproape din întâmplare, masă afară, seară frumoasă. Rosina Cucina di Casa — numele spune deja totul, sau cel puțin încearcă.

Să începem cu florile de dovleac pentru că acolo s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri. Doisprezece euro pentru trei bucăți. Patru euro floarea. Mici, și pe deasupra. Doar că erau cu adevărat bune, bine făcute, și la urmă am renunțat să fac socoteli. Dar porția aia e ceva cam zgârcită, să spunem.

Carbonara venea cu spaghetti gros, cremoasă, plină de ouă și pecorino. Bună. Doar că pasta era fiartă cu o minut prea mult — se simte, schimbă totul. Și guancialul: în gură era fie cauciucos fie prea tare, niciodată crocant. Pacat, pentru că gustul era prezent.

Amatriciana avea un gust ușor dulcei care nu-mi venea în seamă. Puțin pecorino, guancial moale. Plăcut, dar e cu totul altceva decât ce te aștepți.

Ah, tiramisu. Ți-l aduc într-unul din acei farfurii Bormioli de la bar din anii '80 — nu știu dacă e opțiune estetică sau obicei. Oricum era bun, în medie, nici vorbă de rușine nici cuvânt de laudă.

Serviciul în schimb e de nota zece. Tipi prietenoși, atenți, te fac să te simți bine. Și 26 de euro pe cap pentru toate astea, da, merge.

Se mai merge? Da.