L'Angelo AzzurroRoma

Am intrat la Angelo Azzurro fără rezervare, normal: e o cofetărie-bar de cartier, dintre acelea romane de tip basic, rămase identice din anii '70-'80. Fără tejghele noi și strălucitoare, fără terasă fermecătoare. Un loc așa, pe scurt. Dar ni se vorbise de bine despre maritozzo și noi eram acolo pentru el.

Înăuntru, atârnate pe pereți, sunt niște afișe care țin să precizeze că aluaturile lor au o dospire lungă, de peste 24 de ore. Se vede că ei chiar cred în asta.

Să începem cu dezamăgirea, dacă îi putem spune așa: sacchettino-ul cu ciocolată. Un clasic de bar italian, nimic deosebit, nu ne-a uimit și peste o săptămână nu-mi mai amintesc de el. Na, se mai întâmplă.

Maritozzo, în schimb, e altă poveste. Bun, autentic, sincer. Da, „sincer" e cuvântul potrivit, unul dintre acele deserturi care nu încearcă să te impresioneze și tocmai de aceea funcționează. Coacerea e perfectă, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Frișca e dulce, proaspătă de tot, și ea singură face jumătate din treabă. Mi-a plăcut destul de mult.

Nota de plată? În doi am cheltuit 6,10 euro. Maritozzo costă 2,20, deci mai mult decât cinstit, iar la Roma, în vremurile astea, nu e de la sine înțeles. Pentru 3 euro de persoană ai de toate, și cu conștiința împăcată pe deasupra.

Ah, revin asupra sacchettino-ului: nu că ar fi rău, e doar că la tejghea mai sunt o mie la fel. Maritozzo e motivul pentru care merită să intri.

Mă mai întorc? Da, dar pentru maritozzo. Restul îl las acolo.