Antico Carbone

Trastevere, dar acea parte unde turiștii încă nu au colonizat fiecare colț. Am mers într-o sâmbătă de februarie, fără rezervare — și din fericire mesele nu erau toate ocupate. L'Antico Carbone este un loc mic, cald, nimic pretențios. Serviciul? Roman și politicos. Da, mai există.

Să începem cu antreurile pentru că acolo a mers chiar bine. Articioful à la giudia era executat cum se cuvine: deschis bine lat, frunze crocante, nimic de spus. Și puntarellele — între cele mai bune pe care le-am găsit la Roma, cu un sos pe care ne-am lins aproape farfuria. Și pâinea de la cuptorul Santini era excelentă, clasica romană pe care o mănânci cu plăcere.

Apoi vin primele, și aici se cade. Amatriciana și gricia, ambele cu tonnarello făcut manual — alegere greșită după părerea mea. Este o pastă prea gros, nu-și păstrează fiorul fiind proaspătă, și ajunge să acopere condimentul în loc să-l valorifice. Guancialul era tăiat în chibrituri, tindea spre fiert, zero croccantță, și avea puțin gust. Gricia era cu adevărat insipidă. Amatriciana în schimb — sosul în sine era bun, poate una dintre versiunile cu piper mai bine echilibrate pe care le-am gustat. Păcat de ceilalți factori.

Deserturile nu le-am luat: nouă euro pentru tiramisu sau maritozzo ni se părea exagerat pentru Roma. Ni s-a oferit un limoncello la sfârșitul mesei, gest frumos, deși diluat.

Doar că apoi faci socoteala: doi euro pe persoană de pâine, doi de couvert, trei și jumătate pentru apă. Unsprezece euro și jumătate plătiți doar pentru a te fi așezat. Un pic prea mult.

Te mai întorci? Pentru puntarelle, da. Dar cu ochii deschiși.