Lo'steria

Sâmbătă seara, Ponte Milvio. Am ajuns la Lo'steria aproape întâmplător — sau cel puțin, fără prea multă planificare. Localul este mic, mobilat industrial, simplu. Terasă era închisă, păcat. Meniul ți-l aduc pe o tablă neagră la masă plus o listă fără meniu spusă pe viu. Primul lucru pe care îl observi: ușa de intrare are o furcă și o lingură gigantice ca mânere. Simpatic.

Începem cu primele, care sunt motivul pentru care mergi acolo. Cacio e pepe bună, cremă adevărată — nu acel fel fals pe care îl găsești în jumătate din localurile din Roma. Poate puțin prea mult cacio, dar merge. Carbonara și ea bună, guanciale crocant de chibrit, cremă mătăsoasă și piper din belșug. Grisia pe același nivel, deși ceva mai ușor de grăsime de porc. Amatriciana, în schimb, respingere: culoare brună în loc de roșie, notă de arsură simțită în roșii, puțin pecorino. Aia ar trebui refăcută.

Antreele: pungă de prăjituri cu supplì, legume în aluat și chifteluță — totul solid. Articiocul alla giudia era bun, frunzele exterioare crocante, tulpina servită separat, neunguit. Farfurie cu delicatese și brânzeturi din Lazio era dezechilibrată spre brânzeturi și nimic nu îți rămâne în minte.

Ah, tiramisul. Servit în borcan, cu o soierie de brișă de cheesecake sub el în loc de savoiardi, cremă plină de aer și puțin mascarpone, nici urmă de cafea. Ehh.

Nota a venit cu patru bezele în dar — gest frumos. 21€ pe persoană la Roma sâmbătă seara, cu această calitate? Merge perfect.

Ne mai întoarcem? Da, dar evităm amatriciana.