Lo ScopettaroRoma

Am auzit vorbe bune despre carbonara și amatriciana? Da, și eu. Și așa am ajuns la Lo Scopettaro, Testaccio, latura Tiberului, într-o seară de sfârșit de mai, în patru persoane. Am rezervat, din fericire, pentru că locul are trei micile încăperi în interior plus câteva mese afară — noi am stat afară, "aruncați acolo" e descrierea corectă.

Antreurile și-au făcut treaba. Tripă în cărămuță bună, melanzane à la parmigiana la fel, doar că doisprezece euro pentru o porție mică te face să strâmbi puțin din nas. Bruschetă și ceva altceva, în general, nimic de reproșat.

Asupra primelor. Carbonara — aceea pentru care se află în top — respinsă fără apel. Ou prăjit, paste insipidă, pecorino aproape absent. Se salva guancialul, semicroc și de calitate, dar singur nu ține un fel. Mezze maniche cu sos de coadă: cauți carnea, găsești sos. Acceptabil, nimic exceptional. Gricia cu tonnarello funcționa în schimb: guancial cel potrivit, pecorino prezent, concepția corectă a felului. Cel mai bun din toate amatriciana cu roșii decojite zdrobite — se vedeau bucățile — și guancialul ținea. Problema comună la aproape totul: prea multă pastă în raport cu sosul, care se pierde sub ea. O găsești doar la fundul farfuriei, la final.

Tiramisu — o plăcintă clasică cu savoiardi, cafea bine simțită — a sosit târziu și deja cald. Cu temperaturile din acea seară, nu ajuta.

Douăzeci și trei de euro pe persoană ar merge și așa, dar așteptările erau mari și rezultatul nu le-a atins. Probabil că nu mai revenim.