Da Cesare al Casaletto

Am trecut pe la Cesare al Casaletto cu soția mea după ce am auzit vorbindu-se despre el din toată lumea. Parcare puțin stânjenitoare, intrarea direct pe stradă, dar bine.

Așteptări mari. Prea mari? Nu.

Am luat flori de dovleac și supplì ca să începem. Prăjitura e absolut grozavă: crocantă la exterior, deloc unsuroasă, totul uscat cum trebuie. Suppliile sunt cu adevărat bune, făcute cum se cuvine cu acel șir de mozzarella care te trage.

Apoi amatriciana pentru mine, cacio e pepe pentru ea. Trebuie să spun ceva? Sunt printre cele mai bune pe care le-am mâncat la Roma. Și la Roma cu amatriciana nu te-nții, ori o știi face ori stai acasă. Aici o știu face. Cacio e pepe-ul de asemenea, amalgamat cum trebuie, piperul se simte.

Singurul defect a fost tiramisu-ul. Bun, e drept. Doar că după tot restul te aștepți la ceva de zici că te-ai dus în rai și în schimb e... normal. Hai să spunem că după acei primi, orice desert ar avea dificultăți.

Dar ce m-a marcat cel mai mult e meniul. Erau cam zece feluri pe care aș fi vrut să le comand pe toate. Am trebuit să fac alegeri dureroase ca să nu ieșim pe ușă rostogolitori. O să ne întoarcem, asta e sigur.

25 de euro pe persoană. La Roma, pentru cum ai mâncat, e un preț mai mult decât corect.

Mă întorc săptămâna viitoare.