Trattoria Enza Famiglia

Am ajuns aici după Louvre, într-un local minuscul lângă Les Halles. Jumătate din clienți luau mâncare de-a gata, deja de acolo puteai înțelege aerul.

Bine, să pornim de la carbonara. Pe tablă scria "fără smântână", și eu ok, deja mai bine decât media pariziana. Doar că puțină smântână cred că era. Nu la niveluri dramatice franceze, dar se simțea. Dar adevăratul problem era altceva: usturoi. Și praz. Sau ceapă verde, nu știu, dar era peste tot. Dar ce sens avea? Măcar guancialeul era guanciale adevărat, nu acel lardon pe care ți-l impingeau de obicei, asta da.

Cacio și pepe mai rău. Practic paste cu fulgi de brânză tânără aruncate deasupra. Nici umbra de piper. Zero. Cum o numești cacio și pepe dacă piperrul nu e acolo?

Singurul care se salva era norma, ăla era decent. Lipsea ricotta salată deasupra, dar măcar avea gust de ceva.

Ascultă, știu că suntem la Paris și că bucătăria italiană aici este ceea ce este. Dar tocmai pentru asta, dacă deschizi un restaurant și scrii "carbonara fără smântână" te aștepți să faci măcar felurile de bază cum trebuie. 30 de euro pe persoană pentru chestiile astea... meh.

Ne mai ducem? Nu.