Le Romane

Eram la Barcelona cu 35 de grade la umbră și mă apuc să caut o carbonara. Logic, nu? Ei bine, mi s-a spus că Le Romane face una bună, deci trebuia să verific.

Locul e drăguț, într-o zonă ne-turistică, două săli rustice înăuntru și mese afară. Plin de spanioli care însă mănâncă cu toții pizza. Și nici măcar ronda clasică, e mai mult o pală gigantă de împărtășit cu mii de toppinguri. Ok.

Mă îndrept drept la supplì și carbonara, pentru că pentru asta am venit. Supplì-ul e mic dar bun, ragù înăuntru, prăjit bine. Pentru a fi în străinătate, se încadrează perfect, mulți localuri din Roma ar face mai rău. Artizanal, se simte.

Apoi vine carbonara și aici se complică. Uite, pasta e al dente, guancialul crocant frumos, cremina iese aproape perfectă. Şeful știe să gătească, asta e clar. Doar că. Pecorino-ul. Doamne, ce pecorino au folosit, ăla sălatic alb care se mănâncă cu fasolea primăvara, înțelegi? Ăla stagionat rău care te doare în gură de sare. Zero rotunjime, zero delicatețe. Au stricat un fel care putea fi chiar bun cu o alegere greșită de brânză.

E o păcate fiindcă tehnica e toată acolo, dar pecorino-ul ăla omoară totul. Poate că dintre carbona-rele din Barcelona e și dintre cele mai bune, cine știe, dar cu brânza potrivită ar fi o altă lume. Sper ca cineva din bucătărie să citească treaba asta, fiindcă merită să facă mai bine.